The post ​Vulpea a scăpat, tigrul a fost ucis first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

Duong Le era un student sărac nevoit să muncească asiduu că orice lucrător pentru a-şi plăti studiile. Pe de altă parte, prietenul său Luu Binh, care moştenise o mică avere, părea a avea parte de o existenţă stabilă. Când Luu Binh a aflat că studiile lui Duong Le aveau de suferit datorită lungilor ore de muncă, s-a hotărât să-l invite să locuiască în casa sa până la examinarea trienală. De atunci, cei doi prieteni au împărţit aceeaşi hrană şi au studiat la lumina aceleiaşi lămpi.
Aşa cum se întâmpla adesea, Duong Le era conştient de situaţia sa nevoiaşa şi trudea petrecându-şi nopţi lungi studiind. Luu Binh a devenit mai încrezător datorită siguranţei dată de bunăstarea sa şi a încetat să mai înveţe ca înainte.
Când examinările au avut loc, Duong Le a primit titlul de nhan (bacalaureat) cum era de aşteptat şi a fost numit demnitar. Luu Binh, însă, nu a promovat. Tânărul bogat s-a întors acasă trist şi dezamăgit. După acest eşec s-a lăsat pradă milei faţă de propria persoană şi, în mod necugetat, a risipit întreaga avere. Deznădăjduit, a încercat să dea din nou examenele însă nici de această dată nu le-a promovat.
Amintindu-şi că Duong Le se ocupă de una din administraţiile districtului, şi-a înfrânt mândria şi a mers la el să-i ceară sprijinul. Imaginaţi-vă mâhnirea sa când Duong Le nu doar că a refuzat să-l primească, ba mai mult, a ordonat gărzilor să-l alunge. Luu Binh a plecat târându-şi picioarele, mica-i boccea cu lucruri atârnând la capătul unui băţ ce îl purta pe umăr.
În acea noapte, Luu Binh a ajuns la un mic han de pe marginea drumului şi a făcut cunoştinţă cu stăpâna acestuia, o tânără femeie atrăgătoare pe nume Chau Long. Ea l-a primit cu o ceaşcă de ceai fierbinte şi a ascultat cu compătimire lungă poveste a eşecurilor sale. Chau Long l-a încurajat să încerce din nou. I-a sugerat să rămână la han promiţându-i că-l va ajuta cu tot ce are nevoie.
​ Eliberat de tentaţiile unei bunăstări excesive, Luu Binh s-a dedicat exclusiv studiilor sale. Zilele blânde au trecut rapid iar timpul pentru examinări s-a apropiat. Când rezultatele au fost publicate, numele lui Luu Binh se afla în fruntea listei. El s-a întors la han cu veşti bune, dar, spre surprinderea sa, Chau Long dispăruse. A căutat-o pretutindeni însă nu era de găsit. În final noul numit demnitar s-a resemnat, nu a mai căutat-o şi a plecat la postul său.
Mulţi ani au trecut, până într-o zi când, exercitându-şi îndatoririle, Luu Binh a trecut prin districtul vechiului său prieten Duong Le. Amintirea lipsei sale de recunoştinţă nu l-a împiedecat să-i facă o vizită. De această dată, Duong Le l-a primit pe colegul său, demnitarul Luu, cu mare plăcere şi i-a oferit ceai. În timp ce aceştia beau şi discutau, o femeie a intrat în camera de primire a oaspeţilor. Când s-a apropiat de cei doi bărbați zâmbind, consternarea şi uimirea se puteau citi pe faţa lui Luu Binh, pentru că în acea femeie a recunoscut-o pe Chau Long, presupusa stăpâna a hanului. Duong Le i-a explicat vechiului său prieten ca dacă l-ar fi ajutat în mod deschis nu i-ar fi făcut niciun bine. Aşadar el şi-a trimis propria soţie să-l încurajeze şi să-l ajute până îşi va fi trecut examenele. A fost dispus să facă acest sacrificiu în numele vechii lor prietenii.
De aceea, vietnamezii aprobă înţelegători şi dau ca exemplu povestea lui Luu Binh şi Duong Le ori de câte ori aud vorbindu-se despre povestea unei prietenii de nezdruncinat.

The post O prietenie perfectă first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

*betel — planta cu gust piperat, în frunzele căreia se înfășoară nucile de arechier.

The post Mandarinul purcel first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

The post ​Logodnicul prostănac first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

Povestea a avut loc în timpuri preistorice când animalele deţineau încă darul vorbirii.
Un tânăr fermier tocmai se oprise din plantarea orezului. Era amiază şi s-a aşezat să mănânce la umbra unui bananier din apropierea pământului sau. Nu foarte departe bivolul de apă, care îl ajutase până atunci, păştea de-a lungul digului cu iarbă care împrejmuia câmpul de orez. După ce a mâncat, fermierul s-a întins pe spate şi urmărea animalul voinic care mestecă în linişte. Din când în când el îndepărta muştele insistente cu mişcări viguroase ale capului său masiv.
Deodată marele bivol s-a alarmat. Vântul aducea mirosul unui animal periculos. Bivolul s-a ridicat în picioare şi a aşteptat sosirea inamicului. Cu viteza fulgerului un tigru a ţâşnit din luminiş.
– Nu am venit ca inamic, a spus el. Doresc doar să-mi dai câteva explicaţii. M-am uitat la tine în fiecare zi, de la liziera pădurii, şi am observat spectacolul straniu al muncii tale alături de om. Această fiinţă mică şi verticală, care nu are o putere mare, nici o privire pătrunzătoare, neavând nici simţul ascuţit al mirosului este capabil să te ţină în sclavie şi să munceşti în folosul lui. Tu eşti de zece ori mai greu decât el, mult mai puternic şi mult mai îndârjit în munca ta. Totuşi, el te stăpâneşte. Care este sursa puterii lui magice?
– Îţi spun adevărul, a spus bivolul, nu ştiu nimic despre toate acestea. Ştiu doar că nu voi fi niciodată eliberat de puterea sa, pentru că el deţine un talisman care se numeşte înţelepciune.
– Trebuie să ştiu mai multe despre înţelepciune, a spus tigrul, pentru că, vezi, tu, dacă eu am această înţelepciune voi putea avea o putere şi mai mare asupra celorlalte animale. Deocamdată mă mulţumesc doar cu atacarea lor dar, cu ajutorul ei, voi putea pur şi simplu să le ordon să rămână nemişcate. Pot alege dintre toate animalele pe cel care îmi place şi care are carnea cea mai gustoasă.
– Bine! A replicat uimit bivolul. De ce nu îl întrebi pe fermier despre această înţelepciune?
Tigrul a decis să se apropie de fermier.
– Omule, a spus el, sunt mare, puternic şi agil dar îmi doresc mai mult. Am auzit că tu ai ceva ce se numeşte înţelepciune cu care este posibil să guvernezi peste toate animalele. Poţi să îmi transmiţi şi mie această înţelepciune? Ea este foarte preţioasă în căutarea mea zilnică de hrană.
​ – Din nefericire, a replicat omul, mi-am lăsat înţelepciunea acasă. Niciodată nu o port cu mine în câmp. Dar, dacă doreşti, mă duc după ea.
– Pot să te însoţesc? A întrebat tigrul bucurându-se de cele tocmai auzite.
– Nu, tu mai bine rămâi aici, a răspuns fermierul, dacă sătenii te văd cu mine se vor alarma şi, probabil, îţi vor da o bătaie soră cu moartea. Aşteaptă aici, mă duc să caut ce ai nevoie şi mă întorc.
Fermierul a făcut câţiva paşi ca şi cum s-ar fi îndreptat spre casă, dar, încreţindu-şi fruntea s-a întors şi s-a adresat tigrului.
– Sunt puţin neliniştit de posibilitatea că, în absenţa mea, tu, stăpânit de dorinţa pântecului, să îmi mănânci bivolul. Am o mare nevoie de el în muncile mele zilnice. Cine mă poate despăgubi pentru această pierdere?
Tigrul nu a mai ştiut ce să răspundă. Fermierul a continuat:
– Dacă tu eşti de acord, te voi lega de un copac şi astfel voi fi liniştit.
Tigrul dorea înţelepciunea misterioasă atâta de mult încât era în stare să accepte orice. El i-a permis fermierului să-i treacă o funie în jurul corpului şi să îl lege de trunchiul unui copac mare. Fermierul s-a dus acasă şi a strâns un mănunchi mare de paie uscate, după care s-a reîntors la copac şi le-a pus sub tigru dându-le foc.
– Iată înţelepciunea mea! A strigat el nefericitei fiare pe care flăcările o încercuiau şi o ardeau năprasnic.
Tigrul a urlat atât de puternic încât copacii din vecinătate s-au clătinat. El răgea şi se ruga dar fermierul nu dorea să-l dezlege. Într-un final, când focul a ars funiile care îl legau, el a putut să scape din vâlvătaie. Liber fiind, a intrat în pădure urlând de durere.
Cu timpul rănile i s-au vindecat dar nu a putut niciodată să scape de dungile lungi şi negre lăsate de funiile care au ars pe spatele lui.

The post Cum și-a căpătat tigrul dungile first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

The post Cum l-a speriat iepurele pe tigru first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

Trăia odată un bătrân încărcat de ani, căruia îi mersese vestea pentru bogăţia pe care o adunase, dar mai cu seamă pentru cărpănoşenia lui fără pereche. În ruptul capului nu şi-ar fi împlinit vreo toană, numai şi numai ca să poată pune ban peste ban; şi adesea, în loc de mâncare, se îndestula zornăindu-şi gologanii. Într-o bună zi omul căzu la pat şi, tot bolind aşa, simţi că i se apropie sfârşitul; atunci îi chemă la căpătâi pe cei trei feciori ai săi, să le împartă averea. Le spuse din capul locului că o bună parte din ea va fi hărăzită celui care se va dovedi în stare s-o păstreze şi s-o sporească. Apoi începu a-i descoase, întrebându-l pe cel mai mare dintre feciori:
— Ia spune, când o fi să mor, cum te gândeşti să mă înmormântezi în aşa chip, încât să nu se facă nicio risipă ?
— Mă gândesc, îi răspunse acesta, să cumpăr o raclă de lemn negru şi un giulgiu, ca să-ţi înfăşor trupul…
— Auzi colo, i-o reteză taică-său, vrei să ajungi în sapă de lemn?! Ce nevoie am de raclă şi de giulgiu ? Atâta cheltuială fără rost! Ce mână spartă!
Apoi, întorcându-se către cel mijlociu, îl întrebă:
— Dar tu, cum socoteşti să mă petreci la groapă fără să dai prea mult din pungă?
— Am să te vâr într-un sac şi am să iau o luntre cu împrumut, şi când oi ajunge pe la mijlocul râului, am să te-arunc în apă; aşa n-o să mai am de plătit nici preoţii şi nici groparii.
— Vai de mine! suspină bătrânul cu glas stins. Câtă osteneală şi ce cheltuieli fără rost! şi-l privi cu toată nădejdea pe mezin.
— Eu am pus la cale totul mai demult, îi răspunse acesta. Când ţi s-o împlini sorocul, am să-ţi ard trupul pe rug, şi cenuşa am s-o împrăştii în grădină, să îngraş pămânlul; pomii au să lege roade bogate şi am să adun bănet, nu glumă.
În sfârşit, zgârcitul răsuflă uşurat.
— Cuminte şi cu socoteală te-ai gândit, fiule! îl lăudă el. Acum pot să închid ochii liniştit. Cel puţin ştiu că avutul meu a încăput pe mâini bune…

The post Culmea lăcomiei first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

În capitala Vietnamului trăia o dată un croitor renumit pentru talentul său. Fiecare veşmânt care ieşea din magazinul lui trebuia să i să potrivească perfect clientului indiferent de greutatea, statură, vârsta sau statutul acestuia.
Într-o zi, un înalt demnitar l-a chemat şi a ordonat să îi croiască o haină de ceremonie. După ce a luat măsurătorile necesare, croitorul l-a întrebat respectuos pe demnitar de cât timp se afla în funcţie.
– Ce importanţă are durata funcţiei în croirea robei mele? L-a întrebat mandarinul cu naturaleţe.
– Are o mare importanţă, domnule, a răspuns croitorul. Ştiţi, un mandarin numit în funcţie, plin de importanță, îşi ţine capul sus şi pieptul bombat, în afară. Trebuie să luăm acest lucru în considerare şi să tăiem din poală, astfel încât partea din faţa să fie mai lungă decât cea din spate. După aceea, încetul cu încetul, o să o lungim. Atunci când mandarinul ajunge la jumătatea carierei sale merge drept iar poalele din faţă şi din spate sunt tăiate la aceeaşi lungime. În final, încovoiat de oboseală lungilor ani de serviciu şi de greutatea vârstei, el aspira doar să se alăture înaintaşilor săi din cer, iar, pentru poziţia sa cocârjată, roba trebuie să fie mai lungă la spate decât în faţă. Deci, vedeţi domnule, un croitor care nu cunoaşte vechimea în serviciu a demnitarilor nu le poate croi perfect hainele.

The post ​Croitorul și mandarinul first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

The post Croitorul și calfa first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

The post Bogătanul păcălit first appeared on Povesti pe Scriem.ro.