Grigore Alexandrescu - Povesti pe Scriem.ro

Vulpea, calul și lupul

Astronomul — Wed, 29 Apr 2020 08:29:53 +0000

O vulpe de ani mică, însă de minte mare,
Și care meseria abia ș-o începuse,
Pentru înîiași dată văzu din întîmplare
Un cal, dobitoc falnic, ce ea nu mai văzuse.

Așa după ce vreme destulă privește,
Plină de mulțumire
D-acea descoperire.

Pe cumătrul lup caută, și-i zice: „Te gătește
Să mergem împreună acilea la un loc,
Să-ți arăt un frumos și mare dobitoc:
Ce știi cum se întîmplă ? poate să-ți iasă bine.“

Lupul rînjind răspunse: „Să se lupte cu mine,
Și să vezi jucărie ! Însă ia-ncepi să-mi spui,
Ce fel de gură are, cum e făptura lui ?“
„O ! Pentru astă dată să fiu iertată,
Îi zise doamna vulpe, eu îți spui ce-am văzut,
Dar ca să fac portreturi, zugrav nu m-am născut;
Și, după cum știi singur, sînt foarte nenvățată.“
Vorbind așa-ntre ele
Dobitoacele mele
Îndată au sosit
La locul cel dorit.
Calul cît le zărește
De fugă se gătește,
Căci vizita lupească
Nu vrea s-o primească
Și nici n-avea dorință
Să facă cunoștiință.

Dar vulpea cu iuțeală îi iese înainte
Și cearcă să-l încurce prin aceste cuvinte:
„Stăpîne ! D-avem voie și de găsești cu cale,
Noi, cele prea plecate slugi ale dumitale,
Am avea-o de cinste să-ntrebăm cine ești,
Care îți este neamul și ce fel te numești.“

Calul, ce cu lesnire gîndul lor îl pătrunde,
Fără a pierde vreme, să-ntoarce și răspunde:
„Cît pentru mine, zise, vă spui că nu știu carte;
Căci familia noastră, fiind cam scăpătată
Și neavînd mijloace, la școală nu m-a dat;
Dar a domnului lup, și mare, și bogată,
Mai mult decît o carte nescrisă l-a-nvățat.“

Lupul, umflat în sine de lauda vulpească,
Veni pînă aproape, numele să-l citească.

Calul, care sta gata, cu un picior în vînt,
Îi dă o lovitură și-l culcă la pămînt.

Deslușit ne dovedește
Fabula ce am văzut
Că-nțeleptul se ferește
De orice necunoscut.

The post Vulpea, calul și lupul first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

Vânătorul

Lucan — Wed, 29 Apr 2020 08:27:51 +0000

„De n-oi împușca ursul, să nu-mi ziceți pe nume,“
Striga șezînd la masă faimosul vînător,
„Eu știu ce spui, și credeți că nu vă vorbesc glume,
Eu nu zgîrii cu glonțul, și unde trag omor…“
Atunci mulțumi de „bravo !“ în aer se-nălțară
Și veseli vînătorii cu grab încălecară.

Era o zi frumoasă, p-aici cam de mirare;
Lătrau de bucurie copoii nemîncați,
Și caii, gloabe mîndre de șeaua din spinare,
Gemeau sub grele sarcini slăbiți și deșelați;

Sîrmanul urs, ce singur în vechia-i locuință
De astă pregătire n-avea nici o știință,
Dormea atunci ; și visuri, de mure-mpodobite,
Îi arătau o turmă de vite jupuite,
La care el cu poftă în grabă alerga.

Dar ce să vorbesc multe : sosiră vînătorii
P-un vîrf unde se zice că sînt aproape nourii,
La pîndă se așezară… eroul meu strigă:
„Așază-te tu colo, Dumitru mai departe
Ion pe aceea piatră, și Stancu d-altă parte
Și dacă cătră mine îl va împinge dracul,
De n-o lua foc pușca, el o să-și spargă capul
Lovindu-se de piatră, și tot îl biruiesc.“

Abia sfîrși, cînd iute ursoaica-ngrozitoare
C-un pui de vîrstă jună, ursei născut din flori,
Frumos cum puteți crede, venea pe o cărare,
Dorind să asisteze pe bunii vînători;
Mai multe puști trăsniră ; eroul de sub stîncă
Din sigura-i cetate privește pe dușman;
Îi saltă-n cap căciula, și-n valea cea adăncă
Ursoaica se coboară ; dar un mișel țăran,
C-o armă ruginită sloboade … și îndată
Cu puiul său ursoaica pe coaste e culcată.

Eu i-am văzut gibeaua și jalnica soartă;
Dar vînătorii noștri se cert nencetat,
Strigînd iarăși la masă că, daă n-ar fi moartă,
Ei negreșit atuncea de ea n-ar fi scăpat.

The post Vânătorul first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

Privighitoarea și măgarul

Lucan — Wed, 29 Apr 2020 08:20:00 +0000

Nenorocita privighitoare
Cînta-n pădure a ei durere,
Natura-ntreagă da ascultare,
Tot împrejuru-i era tăcere.

Alții în locu-mi ar descri poate
Acele tonuri neimitate,
Glasul acela-nmlădiitor,
Ce c-o-ntorsură lină, ușoară,
Treptat se urcă și se coboară,
Plin de simțire, plin de amor.

Eu vă spui numai că despărțirea
Și suvenire pline de jale,
Că nedreptatea, nelegiuirea
Era sujetul cîntării sale.

Un măgar mare ce-o ascultase,
Și ca un aspru judecător
Capul pleoștise, sau rîdicase
Cîte-o ureche,-n semn de favor,

Ieși-nainte să-i dea povață,
Și c-o neroadă încredințare:
„Am fost — îi zise — aci de față,
Dar, zău, nu-mi place a ta cîntare.

Cu toate-acestea, am nădejdi bune,
De nu îți pare lucru prea greu,
La niște reguli a te supune,
Luînd de pildă cîntecul meu.“

Atunci începe cu bucurie
Un cîntec jalnic și necioplit,
Încît de aspra lui armonie
Toată pădurea s-a îngrozit.

Privighitoarea, fără sfială,
Zise: „Povața e în zadar;
Căci d-aș urma-o, nu e-ndoială
Că eu în locu-ți n-aș fi măgar“.

The post Privighitoarea și măgarul first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

Porcul liberat

Lucan — Wed, 29 Apr 2020 08:15:11 +0000

Cînd s-au liberat țiganii, în anul de la Hristos
O mie și … nu știu cîte, unul din ei, omenos,
Vru și el să libereze pe un porc ce el avea,
Și în jug de multă vreme lîngă șatră îl ținea.

Îl chemă dar și îi zise : —„Porcule, purcelul meu,
Cunosc însumi, din cercare, jugul cît este de greu.
De aceea te fac liber ; d-acum poți viețui
Oricum ți-o plăcea, și hrana singur a ți-o dobîndi.“

—„Să trăiești ! însă stăpîne, în grădini poci eu intra,
Pepeni, dovlecei și verze fără grijă a mînca?“
—„Ba nu, astea sînt oprite.“ —„Așadar îți mulțumesc,
Cu un sfert de libertate, drept să spui, nu mă-nvoiesc.

Ba crez chiar că e rușine, cînd toți porcii au trăit
La coșare în robie, să ies eu mai osebit,
Să-mi ridic mai pe sus botul și de treapta lor să fug,
Ș-apoi ce ar zice boii văzîndu-mă fără jug?“

Unii-nțeleg libertatea ca porcul cel țigănesc ;
Alții, deprinși cu robia, de ea greu se despărțesc.

The post Porcul liberat first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

Măgarul răsfățat

Lucan — Wed, 29 Apr 2020 08:12:42 +0000

Un măgar văzu odată
P-al său stăpîn că dormea,
Și s-apropie îndată
Binișor a-l mîngîia.
Dar să știți că dinainte
Era trist și supărat,
Căci vedea cu ce cuvinte
Mîngîia învederat
Un cățeluș mic de casă,
Glume, jocuri ce-i făcea,
Și cu dînsul tot la masă
Ziua și noaptea petrecea;
„O ! ce rea nenorocire !“
Își zise bietul măgar,
„De ce astă osebire ?
Are potaia vreun dar ?
Eu alerg pînă seara,
Că muncesc necontenit,
Ar cu boii toată vara,
Și de fîn chiar sînt lipsit,
Ba adesea și ciomege
Pe spinare cam cîștig
Aceasta este a mea lege,
Să mă ierte, surda strig
Blestematul de cîine,
Căci îi joacă împrejur,
Îi dau cea mai bună pîine
Și pe mine toți mă-njur.
Dacă lingușirea este
Mijlocul d-a-nainta,
Să mă duc fără veste
Ca dînsul a-i sălta“
Cugetînd astfel în sine,
Vine, calcă-ncetișor,
Și cănd s-apropie bine,
Îl lovește c-un picior
Atăt de greu în spinare
(Ba încă alăturînd
Drăgăstosul glas ce are,
Ca mai mult să-i placă vrînd),
Încît omul de mirare,
De durere stăpînit,
Strigă, se vaită tare:
„Săriți, că m-a prăpădit !“
Slugele alerg îndată,
Pe jupîn îl ciomăgesc,
Că e măgar îi arată
Cu tufele-i mulțumesc.
Nu siliți natura;
Veți fi neplăcuți
Cu talentul care
Nu sînteți născuți.

The post Măgarul răsfățat first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

Vulpoiul predicător

Astronomul — Wed, 29 Apr 2020 07:49:48 +0000

Un vulpoi cuprins de boală,
La putere foarte prost,
Însă învăţat în şcoală,
Logica ştiind de rost,
Făcu plan ca să vorbească
Şi să predice-n pustii;
Se silea să dovedească,
C-un stil dulce, vorbe mii,
Că cu o simplicitate
Şi cu traiul cel cinstit,
Cu năravuri lăudate,
E oricine fericit;
C-astă lume desfrânată
Totdeauna ne-amăgeşte,
Fără a ne da vreodată
Câte ne făgăduieşte.
Dar la buna-i predicare
Nimeni nu da ascultare.
Câţiva şoareci, cerbi de munte
Veneau rar să o asculte;
Însă ei în depărtare,
Neavând nicidecum stare
Fără cinste sau favor,
Nu putea da-ncredinţare,
Slavă ăstui orator.
Aşa el schimbă vorbirea,
Defăimă năpăstuirea,
Pe urşi, tigri, lei, pardoşi,
Arătând a lor turbare
Şi a sângelui vărsare,
Şi că sânt nesăţioşi.
Atunci cerbi, ciutele toate
Ascultau întru mirare,
Şi în lacrimi cufundate
Plecau de la adunare.
Vulpea-şi făcu mare nume;
Un leu foarte cu credinţă,
Domn p-acea parte de lume,
Să o vază-avu dorinţă:
Deci şi ea cu bucurie
La palat grăbi să vie,
Unde ajungând vorbeşte;
Tonul ei înmărmureşte
P-ai pădurilor tirani:
Cu putere ea descrie
Slaba nevinovăţie,
Pradă acestor duşmani,
Cufundată în durere,
Cerând la-nalta putere
Asupră-le ajutor.
Curtezanii în mirare
Ascultau cu supărare,
Căci aşa vrea prinţul lor,
Care plin de bucurie
La palat pofti să vie
Vulpea în acel minut.
„Ce-ai vorbit, îi zise,-mi place,
Căci prin tine mi se face
Adevărul cunoscut;
Însă pentru osteneală,
Spune fără de sfială,
Ce vrei? slujbă, rang sau bani?”
Oratorul zise-ndată:
„Prinţule, în loc de plată,
Aş pofti câţiva curcani.”

The post Vulpoiul predicător first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

Ursul şi vulpea

Lucan — Wed, 29 Apr 2020 07:48:46 +0000

„Ce bine au să meargă trebile în pădure,
Pe împăratul tigru când îl vom răsturna
Şi noi vom guverna –
Zicea unei vulpi ursul – c-oricine o să jure
Că nu s-a pomenit
Un timp mai fericit.”
– „Şi-n ce o să stea oare
Binele acest mare?”
Îl întrebă.
„În toate,
Mai ales în dreptate:
Abuzul, tâlhăria avem să le stârpim,
Şi legea criminală s-o îmbunătăţim;
Căci pe vinovaţi tigrul întâi îi judeca
Ş-apoi îi sugruma.”
– „Dar voi ce-o să le faceţi?”
– „Noi o să-i sugrumăm
Ş-apoi să-i judecăm.”
Cutare sau cutare,
Care se cred în stare
Lumea a guverna,
Daca din întâmplare
Ar face încercare,
Tot astfel ar urma.

The post Ursul şi vulpea first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

Uliul şi găinile

Astronomul — Wed, 29 Apr 2020 07:47:47 +0000

Ion prinse un uliu şi, ducându-l acasă,
Îl legă cu o sfoară,
Lângă coteţ afară.
De o vecinătate aşa primejdioasă
Găini, cocoşi şi gâşte întâi se îngroziră,
Dar cu-ncetul, cu-ncetul se mai obişnuiră,
Începură să vie cât colea să-l privească,
Încă şi să-i vorbească.
Uliul cu blândeţe le primi pe toate;
Le spuse că se crede din suflet norocit
Pentru vizita-aceasta cu care l-au cinstit.
Dar îi pare rău foarte căci el însuşi nu poate
La dumnealor să vie,
Vizita să le-ntoarcă după-a sa datorie.
Mai adăugă însă că dacă dumnealor
Îi vor da ajutor
Ca să poată scăpa,
El le făgăduieşte
– Şi Dumnezeu cunoaşte cum vorba şi-o păzeşte –
Că la orice primejdii va şti a le-ajuta:
Încă din înălţime, el le va da de ştire,
Când asupră-le vulpea va face năvălire.
Astă făgăduială
Nu mai lăsă-ndoială;
Şi găinile proaste, ce doreau să găsească
Pe cineva destoinic să va să le păzească,
S-apucară de lucru: azi, mâine, se-ncercară,
Şi cu ciocuri, cu unghii, abia îl dezlegară.
Uliu-şi luă zborul. Dar se întoarse-ndată
Şi răpi o găină, pe urmă două, trei,
Pe urmă câte vrei.
„Ce pază este asta? strigă una cu jale,
Vorba măriei tale
Era să ne păzeşti,
Iar nu să ne jertfeşti.”
– „O! eu ştiu foarte bine cuvântul ce v-am dat,
Şi ce fel m-am jurat.
Dar când mă juram astfel, eram legat, supus,
Acum însă sunt slobod şi vă vorbesc de sus”.
Eu, de-aş fi fost găină, nu l-aş fi slobozit:
Dumnealor au făcut-o şi văz că s-au căit.
Uliii sunt cinstiţi,
Când sunt nenorociţi.

The post Uliul şi găinile first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

Şoarecele şi pisica

Astronomul — Wed, 29 Apr 2020 07:46:44 +0000

Un şoarece de neam, şi anume Raton,
Ce fusese crescut su’ pat la pension,
Şi care în sfârşit, după un nobil plan,
Petrecea retirat într-un vechi parmazan,
Întâlni într-o zi pe chir Pisicovici,
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.
Cum că domnul Raton îndată s-a gătit
Se o ia la picior, nu e de îndoit.
Dar smeritul cotoi, cu ochii în pământ,
Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfânt,
Începu a striga: „De ce fugi, domnul meu?
Nu cumva îţi fac rău? Nu cumva te gonesc?
Binele şoricesc cât de mult îl doresc
Şi cât îmi eşti de scump, o ştie Dumnezeu!
Cunosc ce răutăţi v-au făcut fraţii mei,
Şi că aveţi cuvânt să vă plângeţi de ei;
Dar eu nu sânt cum crezi; căci chiar asupra lor
Veneam să vă slujesc, de vreţi un ajutor.
Eu carne nu mănânc; ba încă socotesc,
De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc.”
La ăst frumos cuvânt, Raton înduplecat,
Văzând că Dumnezeu de martur e luat,
Îşi ceru iertăciuni şi-l pofti a veni
Cu neamul şoricesc a se-mprieteni,
Îl duse pe la toţi, şi îl înfăţişă
Ca un prieten bun ce norocul le dă.
Să fi văzut la ei jocuri şi veselii!
Căci şoarecii cred mult la fisionomii,
Ş-a acestui străin atâta de cinstit
Nu le înfăţişa nimic de bănuit.
Dar într-o zi, când toţi îi deteră un bal,
După ce refuză şi limbi, şi caşcaval,
Zicând că e în post şi nu poate mânca,
Pe prietenii săi ceru a-mbrăţişa.
Ce fel de-mbrăţişări! Ce fel de sărutat!
Pe câţi gura punea,
Îndată îi jertfea;
Încât abia doi-trei cu fuga au scăpat.
Cotoiul cel smerit
E omul ipocrit.

The post Şoarecele şi pisica first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

Privighitoarea şi păunul

Astronomul — Wed, 29 Apr 2020 07:45:43 +0000

Filomela drăgăstoasă
Văzând vremea cea frumoasă,
Zile dulci de fericiri,
Povestea cu întristare
La eho răscântătoare
Tristele-i nenorociri.
Atunci însă deodată
Un păun i se arată
(Domn era într-acel loc).
Veni plin de supărare;
Mânios şi c-un ton mare
Astfel îi vorbi pe loc:
„Nu vezi că nu-ţi şede bine,
Că nici nu ţi se cuvine,
Cu acel cioc urâcios,
Cu a ochilor grosime,
Cu a penii-ntunecime
Să cânţi în ăst crâng frumos?
Frumuseţea cu dreptate
Cât va vrea a cânta poate,
Pe ea cântece n-o stric:
Dar tu cum n-ai stîmpărare?
Eu sânt frumos de mirare,
Şi tot nu vorbesc nimic.”
Filomela îi răspunde:
„Iartă-mă, nu poci ascunde,
Frumoasă de loc nu sânt;
Şi de cânt câteodată
În pădurea adâncată,
Soarta mea este de cânt.
Tu însă, ce cu mândrie
Astfel îmi porunceşti mie
Şi atâta zgomot faci,
Tu nu cânţi, căci n-ai putere,
Şi singura-ţi mângâiere
Este căci gândeşti că placi.
Trupul tău frumos s-arată,
Şi cu coada-ţi lăudată
Poate mult să străluceşti:
Dar amorul vederi n-are;
La auz s-aduci mirare,
Asta vezi să dobândeşti.”

The post Privighitoarea şi păunul first appeared on Povesti pe Scriem.ro.