Iepurele, ariciul şi liliacul

Lucan — Thu, 29 Sep 2022 20:04:44 +0000

Cândva, la o răscruce de drum s-au întâlnit iepurele, ariciul şi liliacul şi s-au bucurat nespus de mult de revedere, pentru că erau prieteni mai vechi.
Şi ce-au pus ei la cale? Să deschidă o prăvălie în pădure. Zis şi făcut. Au adunat marfă multă şi bună: gândăcei, musculiţe, viermişori, alune şi multe alte bunătăţi. Şi cum afacerea era grozavă, într-o săptamână au vândut tot, tot, aşa că nu mai aveau ce vinde.

S-au hotărât atunci să pună tot câştigul la bătaie, au mai împrumutat nişte bani şi de la oameni şi au plecat la târg să cumpere marfă. La înapoiere i-a prins o ploaie zdravănă şi ajungând la o apă n-au mai putut-o trece.

Pe acolo, însă, tocmai trecea o raţă. Iepurele i-a spus:
-Cât ceri ca să ne treci apa cu tot cu marfa asta pe care o aducem de la târg?
-Doi lei! Că vă văd înstăriţi..! le-a răspuns raţa.
Doi lei, pe vremea aceea erau bani, nu glumă!

Au încărcat totul pe spinarea raţei şi au pornit. Dar pe la mijlocul bălţii, huştiuluc! raţa a scăpat marfa în apă. Şi era cât pe-aci să se înece şi ei.

Uzi leoarcă şi amărâţi, cei trei negustori au ajuns la mal. Erau acum săraci şi datori cu bani la oameni.

De atunci iepurele o ia la fugă când vede omul, ca să nu-i ceară banii.
Liliacul zboară numai noaptea.
Ariciul se face ghem de ruşine.
Iar raţa, când înoată, bagă capul în apă şi caută marfa pierdută.

The post Iepurele, ariciul şi liliacul first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

Iepurele, ogarul şi copoiul

Lucan — Wed, 29 Apr 2020 07:40:37 +0000

Calităţile noastre cele mai lăudate
Ne sânt ades în lume drept crime reproşate;
Aceasta se întâmplă de câte ori prin ele
Oprim executarea intenţiilor rele.
Iepurele odată
Fu tras la judecată
De un ogar. În tufe atuncea prezida
Copoiul, şi sentinţe fără apel el da.
Ogarul către el aşa se adresă
Şi-n limba lui strigă:
„O, tu ce prezidezi senatul cel câinesc,
Te rog să mă asculţi: eu viu să jeluiesc
De acest ticălos,
Ce sufletul mi-a scos.
Căci vrând a-l întâlni, pe deal sau pe câmpii,
El fuge parc-ar fi gonit de vijelii;
Ş-apoi n-aleargă drept,
Cu el să poţi da piept,
Ci merge tot cotiş
Şi sare curmeziş;
C-un cuvânt, n-are pas, nici umblet creştinesc.
Dar ce să mai vorbesc,
Când chiar măria-ta, d-o fi cum am aflat,
Ai fost adeseori de dânsul înşelat?”
„Destul – lătră atunci copoiul cafeniu –
Pe el nici îl ascult, purtările-i le ştiu,
Orice pentru el crez, şi iată-l osândit
Să fie jupuit.
Carnea va rămânea pentru judecător,
Iar labele vor fi pentru jeluitor.”

The post Iepurele, ogarul şi copoiul first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

Iepurele - Povesti pe Scriem.ro

Iepurele, ariciul şi liliacul

Iepurele, ogarul şi copoiul