Foaie de cicoare,
În prunduţ de mare
Iată că-mi răsare
Puternicul Soare.
Dar el nu-mi răsare,
Ci va să se-nsoare;
Că mi-a tot umblat
Lumea-n lung şi-n lat,
Ţara Românească
Şi Moldovenească
Lungiş,
Curmeziş,
Măre, nouă ai,
Tot pe nouă cai;
Patru-a ciumpăvit,
Cinci a omorât
Şi tot n-a găsit
Potrivă să-i fie
Vro dalbă soţie;
Făr’ de mi-a găsit
Şi mi-a nimerit,
La nouă argele,
Nouă feciorele,
În prunduţ de mare,
Pe unde răsare.
A mai mititică,
Ca o floricică,
În mijloc şedea,
La lucru lucra,
Pe toate-ntrecea;
Că ea tot ţesea,
Ţesea, -nchindisea,
Şi ea se numea
Ileana
Simzeana
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui.
Soare răsărea,
Şi Soare-mi venea
L-a gură d-argea.
Cu dânsa vorbea,
Frumos c-o-ntreba,
Din gură-i zicea
– Ileană, Ileană,
Ileană Simzeană,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Ţeşi şi-nchindiseşti,
Fir verde-mpleteşti
Şi mi te zoreşti
Cămăşi să-mi găteşti,
Şi mi te grăbeşti
Să te logodeşti;
Că eu mi-am umblat
Lumea-n lung şi-n lat,
Ţara Românească
Şi Moldovenească
Lungiş,
Curmeziş,
Măre, nouă ai,
Tot pe nouă cai;
Patru-am ciumpăvit,
Cinci am omorât
Şi nu mi-am găsit
Potrivă prin lume
Afară de tine.
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Ea, dac-auzea,
Din gură-i grăia
– Puternice Soare,
Eşti puternic mare,
Dar ia spune-mi Oare
Und’ s-a mai văzut
Şi s-a cunoscut,
Und’ s-a auzit
Şi s-a pomenit
Să ia sor’ pe frate
Şi frate pe sor’?
De mi-ei arăta,
Atunci te-oi lua,
Atunci, nici atunci!
Unde-o auzea,
Soarele-mi ofta
Şi iar o-ntreba
Şi iar o ruga
Şi iar o-mbia,
Pân-ce Ileana
Din gură-i grăia
Eu că te-oi lua,
Cum zici dumneata,
Viteaz dacă-i fi
Şi te-i bizui
De mi-ei isprăvi
Pod pe Marea Neagră,
De fier
Şi oţel,
Iar la cap de pod,
Cam d-o mânăstire,
Chip de pomenire,
Chip de cununie,
Să-mi placă şi mie,
C-o scară de fer
Pân’ la naltul cer!
Puternicul Soare,
Ca puternic mare,
Unde-o auzea,
Bine că-i părea.
În palme-mi bătea
Şi pod se făcea;
La cap – mânăstire,
Chip de pomenire;
Şi iar mai bătea,
Scară se-ntindea,
O scară
Uşoară,
De fier
Şi oţel,
Pân’ la naltul cer.
Dar el ce-mi făcea?
Pe pod că-mi trecea,
Pe scară suia,
Pe scară
Uşoară,
Pe scară de fier,
În cuie d-oţel,
Pân’ la naltul cer.
Şi, de-mi ajungea,
Unde se ducea?
Tot la moş Adam,
Şi la maica Iova.
Ei, de mi-l vedeau,
Nainte-i ieşeau,
Din gură-i grăiau
– O, preasfinte Soare,
Puternice mare,
Ce-mi călătoreşti,
De ne ispiteşti?
La ce te gândeşti
Şi la ce pofteşti?
Şi el răspundea,
Din gură zicea
– Iaca, moş Adam,
Şi tu, maică Iovo,
Mie mi-a venit
Vremea de-nsoţit
Şi eu c-am umblat
Lumea-n lung şi-n lat,
Ţara Românească
Şi Moldovenească
Lungiş,
Curmeziş,
Şi tot n-am găsit
Potrivă să-mi fie
Vro dalbă soţie;
Făr’ de mi-am găsit
L-a gură d-argea
Numai pe sor-mea,
Sor-mea Ileana,
Ileana Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor!
Atunci moş Adam
Şi cu moaşa Iova,
Unde-l auzea,
Rău că le părea,
Soarelui zicea
– Preasfinţite Soare,
Puternice mare,
Unde-ai auzit
Ş-ai mai pomenit,
Unde-ai cunoscut,
Unde-ai mai văzut
Să ia sor’ pe frate
Şi frate pe sor’,
Că cin’ n-o lua
Raiul c-o d-avea,
Iar cine-o lua
În iad c-o intra.
Soar’le se uita,
Din ochi căuta,
Nimic nu grăia;
Iar moşul Adam
Şi cu moaşa Iova
De mână-l luau,
La rai mi-l duceau,
Rai că-i arătau
Şi de ce vedea,
Bine că-i părea;
Numai mese-ntinse,
Cu făclii aprinse,
Cu pahare pline,
În cântece line;
Jur-prejur de mese
Stau în cete dese
Sfinţi şi mucenici,
Mai mari şi mai mici,
O sută şi cinci;
Iar mai jos de ei,
Sfinţi mai mărunţei,
O sută şi trei.
Şi tot mai era
Şi tot mai vedea
Femei cuvioase,
Măicuţe duioase,
Fecioare curate,
Ucişi în dreptate,
Oşti de biruinţă
Şi soţi cu credinţă.
Dar tot mai era
Şi tot mai vedea,
Puţin de mergea
Printre rămurele,
Dalbe păsărele
Cânta-n versurele
Şi nu prea cânta,
Ci se gongănea,
Din gură-mi zicea
„Ferice, ferice,
Ferice de noi,
De părinţii noştri
Care ne-au făcut,
Care ne-au născut
Şi ne-au botezat
Şi ne-au creştinat,
Că, dac-or trăi,
Săraci n-or mai fi!“
De tot ce vedea
Bine că-i părea
Şi se mulţămea.
Afar’ de-mi ieşea,
Iarăşi moş Adam
Şi cu moaşa Iova
Cheile lua,
La iad îl ducea,
Iadul descuia,
În iad îl băga
Şi de ce-mi vedea
Păr i se zbârlea
Că-n focuri ardea,
Greu se văieta
Hoţi şi călcători,
Răi cârmuitori
Şi nurori pizmaşe
Şi soacre trufaşe,
Fii necuvioşi,
Preoţi mincinoşi.
Afar’ când ieşea,
Soar’le ce-mi vedea?
Un pom ofilit,
Un pom cătrănit;
Printre rămurele,
Nişte păsărele
Cânta-n versurele,
Dar nu prea cânta,
Ci se văieta,
Din gură grăia
„Vai şi vai de noi,
De părinţii noştri
Care ne-au făcut,
Care ne-au născut,
Că ei ne-au lăsat,
Nu ne-au botezat,
Nu ne-au creştinat
Şi d-or mai trăi,
Tot săraci c-or fi,
Greu s-or pedepsi!“
De tot ce vedea
Mult rău că-i părea,
Nu se mulţămea.
Foaie, foicea,
Soar’le ce-mi făcea?
De câte vedea
Nu se-ndupleca,
Ci, măre,-mi pleca,
Ci, măre,-mi zbura
L-a gură d-argea,
Tot la soră-sa
Şi iar o-ntreba
Şi iar o ruga
Şi iar o-mbiia
Pe dânsa s-o ia.
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Dacă-l auzea
Şi dacă-mi vedea
Că tot nu scăpa,
Ea tot mai cerea,
Din gură-i zicea
– Frate, frăţioare,
Puternice Soare,
Spune mie Oare
Cine-a cunoscut,
Cine-a mai văzut,
Cine-a auzit,
Cine-a pomenit
Să ia sor’ pe frate
Şi frate pe sor’?
Dar eu te-oi lua
Viteaz dacă-i fi
Şi te-i bizui
Până-n zori de zi
Mie să-mi croieşti
Şi să-mi isprăveşti
Peste Marea Neagră
Un pod de aramă,
Să nu-l bagi în seamă,
Iar la cap de pod,
Cam d-o mânăstire,
Chip de pomenire,
Chip de cununie,
Să-mi placă şi mie.
Puternicul Soare,
Ca puternic mare,
Unde-o auzea,
Bine că-i părea,
‘N palme că-mi bătea,
Podul se-ntindea,
Un pod de aramă,
De nu-l bagi în seamă
Şi d-o mânăstire,
Chip de pomenire,
Când le isprăvea,
La ea se ducea,
De mân-o lua,
La pod c-o ducea,
La pod c-ajungea,
La pod de aramă,
De nu-l bagi în seamă
Şi, pod când trecea,
Pod că zornăia,
Pod se clătina,
Că n-a mai văzut,
Nici n-a cunoscut,
Că n-a auzit,
Nici n-a pomenit
Să ia sor’ pe frate
Şi frate pe sor’.
Floare ş-o lalea
Podul când trecea,
Pe pod când mergea
Către mânăstire
Pentru pomenire
Şi la cununie
Să-i fie soţie,
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Din gură-i zicea
Ş-astfel îi grăia
– Frate, frăţioare,
Puternice Soare,
Ia mai spune-mi Oare
Und’ s-a mai văzut
Şi s-a cunoscut,
Und’ s-a auzit
Şi s-a pomenit
Mirele d-a dreapta,
Mireasa-nainte?
Ci mi-a fost ş-o fi
Şi s-o pomeni
Mirele-nainte,
Mirease d-a stânga!
Puternicul Soare,
Puternic şi mare,
De mân-o lăsa,
Nainte-i trecea,
Iar ea, vai de ea,
Aşa de-mi vedea,
Cruce că-şi făcea,
În mare sărea
Şi mi se-neca.
Domnul se-ndura
Mreană c-o făcea.
Soarele-mi vedea
Şi înmărmurea
Şi se văieta,
Năvodari chema,
Năvod aducea
Şi-n mare-l băga;
Mulţi galbeni că da
Să-i scoaţă dalba.
Lupta ce-mi lupta
În deşert era,
Că ei n-o găsea
Şi n-o mai prindea;
Făr’ de… ce-mi scotea
Şi-n năvod trăgea?
O mreană de mare,
Cu solzii de zare.
Pe mal d-o scotea,
Pe mal d-o zvârlea,
Sfinţi din cer vedea,
Jos se scobora,
‘N palme c-o lua
Şi mi-o curăţa
Şi mi-o tot freca,
Solzii de-i cădea,
Şi-n cer mi-o zvârlea.
Colo, moş Adam
Şi cu moaşa Iova,
Unde mi-o vedea,
Ei, măre, că-mi sta
De mi-o sclivisea,
Nume că-i dădea,
Lună mi-o chema.
Iar ea, vai de ea,
Măre-ngenunchea,
Lacrimi că vărsa,
Pe Domnul ruga.
Domn c-o auzea,
Domn c-o asculta,
Din gură-mi grăia
Şi mi-i osândea
– Lumea cât o fi
Şi s-o pomeni,
Nu vă-ţi întâlni,
Nici noapte, nici zi;
Soare când o sta
Către răsărit,
Luna s-o vedea
Tot către sfinţit;
Luna d-o luci
Către răsărit,
Soarele mi-o fi
Tot către sfinţit!
Şi d-atunci se trase
Şi d-atunci rămase,
Lumea cât o fi
Şi s-o pomeni
Că ei se gonesc
Şi nu se-ntâlnesc
Lună când luceşte,
Soarele sfinţeşte;
Soare când răsare,
Luna intră-n mare.

The post Soarele şi luna first appeared on Povesti pe Scriem.ro.