Carpații arate
Seninele frunți
Și focuri pe-orișice
Culme de munți.
Să arză tulpine
Întrege de brazi,
Căci astăzi ne vine
Eroul viteaz,
Ne vine Ștefan cel Mare.

Cum oare, o, țară,
Tu n-o să-l cunoști,
Când sună fanfară
Chemarea de oști,
Când buciume sună
În văi și pe plai
Și oastea s-adună
Călare pe cai ­
Pe steaguri cu semne de bouri?

Pe creștete nalte a munților suri
Clădiți de asupra de negre păduri
Trupine de brazi laolaltă;
Clădiți-le falnic; dați-le foc,
Și lumea privească un semn de noroc
Pe orișice culme înaltă.

Mânat de credință, mânat de profet,
Din negre pustiuri, porni Mohamet,
Stârnind mulgătorii de iepe;
Îneacă o lume în flacări și fum
Și moartea-i netează al gloriei drum:
E moartea stăpână pe stepe.

Ce zgomot de bucium și arme, ce val!
Când Ștefan se suie călare pe cal
Răspunde Suceava din urmă,
Și nimeni nu știe cum tu ai ajuns
Să știi de ce munții săgeată-ai pătruns ­
Și-a codrului cale se curmă.
Răsună pământul de tropotul des,
De-atâtea oștire de munte, de șes,
Răspunde sunare din nouri;

Cu sunet de bucium la munte și plai,
C-o oaste întreagă călare pe cai.
Cu steaguri cu semne de bouri.