Stejarul şi trestia

Lucan — Mon, 04 May 2020 17:40:45 +0000

Stejarul, într-o vreme, îi spuse trestiei aşa:
– Poţi să te plângi de soarta ta.
O pasăre micuţă îţi este o povară
Şi chiar uşorul vânt
Ce faţa apei mişcă, din simplă întâmplare,
Te-apleacă la pământ
Şi te doboară –
În timp ce fruntea mea de Caucaz semeţ
Nu numai că opreşte chiar razele de soare,
Ci-nfruntă şi furtuna, îndrăzneţ.
Ce pentru tine este crivăţ, zefir e pentru mine
Şi de te-ai fi născut încaltea
Sub ramurile mele-nalte,
Ferită de furtuni te-aş ţine.
Dar tu te naşti, vezi bine,
În umede ţinuturi de vânt cutreierate.
Natura ţi-e ingrată, cum nici nu se mai poate.
Şi trestia îi spuse-ndată:
– De o atare milă mă simt profund mişcată.
Dar să lăsăm aceasta, căci după cât îmi pare,
Îi e ‘Nălţimii Voastre cu mult mai de temut
Decât e pentru mine, când bate vântul tare:
M-apleacă, nu mă frânge puternica-i suflare.
În ce priveşte însă tot ce aţi susţinut –
Că rezistaţi din temelii
Oricărei vijelii,
Să aşteptăm sfârşitul dar. Abia rostise-acest cuvânt,
Că dinspre nord s-a năpustit cel mai teribil vânt.
Rezistă la-nceput stejarul şi trestia se înmlădie.
Dar vântul creşte, creşte, şi celui care până-n cer
Îşi înălţase capul, deodată forţele îi pier…
Izbit şi smuls din rădăcină, s-a prăbuşit pentru vecie.

The post Stejarul şi trestia first appeared on Povesti pe Scriem.ro.

Stejarul şi trestia - Povesti pe Scriem.ro

Stejarul şi trestia