Ne-am aşezat alături şi braţu-i m-a cuprins.
Un luminiş în mine părea ca s-ar fi stins.
Mă-ndrept încet spre mine şi sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca să cânte, spărturile pe flaut.

Vreau să-mi ridic privirea şi vreau să-i mângâi ochii…
Privirea întârzie pe panglicile rochii.
Vreau degetui uşure să-l iau să i-l dezmierd…
Orice vroiesc rămâne îndeplinit pe sfert.

Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plânge?
Apusul îşi întoarce cirezile prin sânge.
O! mă ridic, pe suflet s-o strâng şi s-o sărut –
Dar braţele, din umeri, le simt că mi-au căzut.

Şi de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, înc-o dată
S-aplec la sărutare o frunte vinovată
Să-nvingem iarăş vremea dintr-o-ntărire nouă
Şi să-nviem adâncul izvoarelor de rouă.

Şi cum scoboară noaptea, al’dată aşteptată,
Îmi pare veche luna – şi steaua ce se-arată,
Ca un părete de-arme, cu care-aş fi vânat.

Şi fără glas, cu luna, şi noi ne-am ridicat.

The post Toamna first appeared on Povesti pe Scriem.ro.